vineri, 11 iulie 2008

Provocări gastronomice pentru Hemingway

Pasiunea pe care o pun spaniolii în tot ceea ce fac e cunoscută în întreaga lume. Cu firea lor primitoare şi volubilă te fac să te simţi ca acasă atunci cînd le păşeşti pragul, în minunata Spanie. Fie că se datorează climei calde sau sîngelui fierbinte care le curge prin vene, hispanicii ştiu cum să te întîmpine, pentru ca nu cumva să le uiţi meleagurile, obiceiurile şi zîmbetul larg.
Bucate de neuitat pe plaja Malvarosa
Unul dintre primele lucruri pe care le faci cînd ajungi într-o ţară străină este să guşti din bucatele specifice locului respectiv, căci doar vii de la drum, eşti înfometat şi însetat. Treaba cu însetarea se rezolvă uşor. Din nenumăratele băuturi, gazdele îţi recomandă să savurezi o "sangria" rece – "sangre" în spaniolă înseamnă "sînge" –, preparat pe care îl poţi asemui cu britanicul punch. Conţinutul acestei băuturi este complex, are un gust răcoritor, dar şi înşelător. Căci tăria lui te face să simţi pe propria-ţi piele cum e să ai "sangre caliente".
Cît despre partea cu bucatele, cei din regiunea valenciană se vor mîndri cu a lor "paella" – o mîncare savuroasă, pe bază de orez cu pui, carne de iepure sau fructe de mare. Se spune că scriitorul Ernest Hemingway ar fi mîncat pentru prima dată paella în acest loc şi s-ar fi îndrăgostit pe dată de această delicatesă, care merge minunat cu o bere rece sau cu un vin bun.
Situată pe coasta de est a Mediteranei, Valencia îţi oferă privilegiul de a fi împlinit pe de-a-ntregul, atunci cînd iei micul dejun, prînzul sau cina, în sensul că poţi savura bucate excelente, în "compania" unui apus sau a unui răsărit "de 5 stele", de pe întinsa plajă Malvarosa.
Nici mîncarea şi nici apusul un le vei uita niciodată. Exact aşa cum îşi doresc valencienii…

Gazapacho marinero
Supa marinarului
Ingrediente: un kg de peşte mic, 4 bucăţi de peşte sabie, două roşii descojite, 3-4 căţei de usturoi, 100 g ceapă, 8 midii, 8 scoici, 4 crevete, 4 crevete roşii, ardei roşu uscat, o linguriţă de cimbru sălbatic (mărunţit), 100 g făină, 25 g drojdie de bere, sare, ulei de măsline.
Preparare: Turnaţi făina într-un bol, adăugaţi un vîrf de sare şi jumătate din drojdia de bere şi apă. Amestecaţi şi frămîntaţi bine pentru a forma aluatul. Acoperiţi totul cu o pînză unsă cu ulei şi, după o oră, dizolvaţi restul de drojdie în apă şi încorporaţi bine în aluat. Lăsaţi acest aluat să stea opt ore la dospit. După ce aluatul a crescut, rupeţi bucăţi din el şi formaţi mingiuţe cît o nucă, pe care le turtiţi cu podul palmei. Coaceţi aceste turte în cuptor timp de 10 minute, la 160 de grade. Preparaţi o supă de peşte (folosind peşte mic, pe care îl fierbeţi şi apoi strecuraţi zeama). Prăjiţi ardeiul roşu uscat într-o tigaie, apoi zdrobiţi-i împreună cu usturoiul într-un mojar. Adăugaţi roşiile curăţate de pieliţă şi seminţe şi apoi tocate foarte mărunt. Puneţi ceapa tocată într-o tigaie, împreună cu uleiul unde aţi prăjit ardeiul. Cînd se înmoaie, adăugaţi peştele-sabie, moluştele şi crevetele. După cîteva minute, cînd midiile şi scoicile s-au desfăcut, adăugaţi usturoiul zdrobit, ardeiul şi sosul de tomate şi ceapă.
Turnaţi fiertura (supa) de peşte, cimbrul sălbatic şi săraţi după gust. Luaţi de pe foc pentru 5 minute şi adăugaţi turta, ruptă în bucăţi. Acest fel de mîncare ar trebui să aibă consistenţa unui sos nici prea gros, nici prea subţire.

Oletta
Tocăniţă de porc
Ingrediente: 250 g coaste de porc, o jumătate de ureche de porc, un picior de porc, 150 g fasole albă, 150 g fasole pestriţă, 150 g făină, doi cîrnaţi cu sînge (asemănători cu sîngeretele), doi morcovi, doi napi, 4 bucăţi de cardon (varietate de scai comestibil), un cartof dulce, două frunze de sfeclă roşie, sare, ulei de măsline.
Preparare: Lăsaţi fasolea să se umfle în apă peste noapte. Spălaţi şi tăiaţi legumele. Puneţi toate ingredientele într-un vas cu apă şi condimentaţi după gust. Fierbeţi conţinutul la foc mic timp de două ore şi jumătate. Cu aproximativ 3 minute înainte de a stinge focul, descojiţi pieliţa cîrnaţilor, tăiaţi-i bucăţele şi presăraţi-i deasupra tocăniţei.

Fideuà
Paella de paste
Ingrediente: 500 g peşte mic proaspăt, 500 g ton mărunţit, o roşie, doi ardei roşii uscaţi, 6 căţei de usturoi, 250 g pui de calamar, trei fîşii de ardei dulce roşu, 375 g fideuà (paste scurte, groase şi goale pe dinăuntru), şofran, ulei de măsline, sare.
Preparare: Fierbeţi la foc uşor peştele mic în apă cu puţin ulei şi doi căţei de usturoi, după care strecuraţi fiertura de peşte. Aruncaţi resturile din peştele mic rămas după strecurat. Prăjiţi uşor apoi ardeiul roşu uscat, roşia şi fîşiile de ardei roşu dulce. Zdrobiţi atît fîşiile de ardei dulce, cît şi usturoiul într-un mojar şi condimentaţi după gust. Puneţi ulei într-o tigaie de făcut paella. Amestecaţi pastele cu acest ulei în tigaie, la foc mic, pentru cîteva minute. Adăugaţi ardeiul roşu uscat, şofranul, puiul de calamar şi amestecaţi în tigaie de cîteva ori. Adăugaţi fiertura de peşte şi lăsaţi la fiert pentru 15-18 minute. Exact înainte de a fi gata adăugaţi fîşiile de ardei roşu. La sfîrşit, pentru a fi gata, trebuie doar întorşi tăiţeii..


Articol de Gabriela Boeriu

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Niciun comentariu: