Un belgian naturalizat pe coasta albă a Iberiei

Oamenii sînt croiţi pe măsura pasiunii lor. După trei ore de avion Bucureşti-Valencia, ajuns în pădurea de zgîrie-nori a celei mai şocante staţiuni maritime spaniole, Benidorm, primul gînd al turistului stă la mîncare. În holul marelui hotel: valize pe role, rezervări sea-view ("care stai la etajul 49?"), americani în luna de miere, grupuri cu steguleţ, cărţi de vizită trecute din mînă în mînă, indicaţii despre cum să ajungi la restaurante cu specific local. Tresar: "Restaurante? Unde?". Şi, din senin, apare Georges, omul care le ştie pe toate, "Georges-nu-mă-uita". Georges, cel care ne invită… la masă.
De fapt, el este amfitrionul nostru, spărgătorul de gheaţă, deschizătorul de uşi şi făcătorul de bine. Pasiunea pentru turismul gastronomic i s-a-mplinit aici, pe Costa Blanca, unde a venit cu ani în urmă din Belgia lui natală.
Amintiri belgiene
Georges: 45 de ani, înalt, elegant, celibatar înrăit, excelent cozeur: "Mă pasionează felul în care pot trăi bine. A trăi bine înseamnă inclusiv a lua o masă bună… Mai înseamnă a reveni la simplitatea vieţii. E important să trăim deplin şi simplu momentele cele mai importante ale vieţii: căsătoria, naşterea… Cunosc o mulţime de oameni foarte bogaţi care nu ştiu ce înseamnă să fie fericiţi…".
Prima masă la Benidorm, alături de Georges, e impresionantă: "all i pebre" (o combinaţie picantă de legume, din care nu lipsesc usturoiul şi ardeiul iute), "fideuà" (din paste, peşte, fructe de mare şi nelipsitul şofran spaniol), "arnadi" (desertul cu migdale, fructe şi scorţişoară, rămas moştenire de la arabi) etc.
Între două feluri îi ascultăm povestea vieţii: "Sînt din partea flamandă a Belgiei, în regiunea Gant. Familia mea consumă, de regulă, pentru pregătirea hranei, produse din gospodăria proprie: carne, cereale, brînzeturi, fructe, vin… Totul se cultivă pe terenul nostru şi se găteşte în bucătăria familiei. E foarte popular, de exemplu, cîrnatul negru de Ardennes («boudin noir»), cu adaos de ceapă şi de struguri negri. E un amestec de gusturi foarte apetisante. În cîrnatul alb («boudin blanc») se mai pun, pe lîngă carne, struguri albi, pătrunjel şi alte legume. Se lasă trei săptămîni să se usuce la vînt… Bogăţia gastronomiei belgiene constă şi în faptul că în fiecare anotimp sînt fructe diferite, care se conservă. Chiar şi din fructele uscate se produce ceva. De exemplu, din prune uscate se obţine un fel de... vin roşu foarte tare, dar foarte bun. Fiecare anotimp are farmecul lui. În Belgia, brînza cea mai bună se face în mănăstiri, iar călugării îi păstrează şi azi secretul de fabricaţie".
Iată cum ni-i dat ca în sudul Spaniei să vorbim despre sudul Belgiei! Georges ne mai face să aflăm despre el că nu-i plac ciocolata şi produsele de patiserie. "Îmi place, simplu, bucătăria. Amestecul de savori, de gusturi dulci şi seci, amare sau sărate. Pentru mine, asta e fericirea!" Un gourmet, Georges. Incurabil. Adorator al fructelor, al vînatului şi-al peştelui pe grătar, cu usturoi şi lămîie…
Ne ridicăm.
Mesele reflectă pasiunea celor care le comandă. Merçi, Georges!

"La Benidorm am hotărît să-mi redefinesc pasiunea pentru gastronomie şi turism. Turismul gastronomic: iată o temă pe marginea căreia se discută mult, dar se face destul de puţin. Sînt ţări unde turismul gastronomic nici nu există…"
Georges Van Pacheterbeke - manager firmă de turism, Benidorm

Georges (dreapta) împărtăşeşte cu Miguel Angel Avila Ribada (centru), chef-ul de la "La Cuina de Ponent", pasiunea pentru arta culinară

Manhattanul Spaniei
Benidorm, staţiune aşezată sub soarele care scaldă Costa Blanca, este primul centru turistic al Spaniei. Colinele sale, desenate în ocru, pe care se-nghesuie case albe de vacanţă, încadrează golful cu cele mai largi plaje din sudul Europei: Levante şi Poniente. Staţiunea, cu clădirile ei curajoase, ne duce cu gîndul la un alt fel de Manhattan, în care hotelurile cele mai mici au 10 etaje, urcînd, precum deja celebrul "Bali", la peste 50.

Sopa de mariscos
Supă de fructe de mare
Ingrediente: 150 g crevete, 250 g midii, 250 g scoici, 150 g calamar, 150 g rapane, o ceapă mijlocie, o roşie mare, un dovlecel, un vîrf de cuţit de boia dulce, 2-3 stigmate de şofran, 2 l supă de peşte, 6 linguri de ulei de măsline, sare, piper.
Preparare: Curăţă, spală şi limpezeşte bine toate fructele de mare. Pune supa de peşte la fiert şi adaugă fructele de mare. După 15 minute, trage vasul de pe foc, strecoară zeama şi păstreaz-o la cald. Scoate cochiliile scoicilor şi midiilor şi carapacea crevetelor. Separat, încălzeşte uleiul de măsline şi sotează în el ceapa (tocată), roşia (fără pieliţă şi zdrobită cu furculiţa) şi dovlecelul (tăiat cubuleţe). Sărează, piperează. Adaugă boiaua şi şofranul. Toarnă supa, lasă să fiarbă împreună un minut, adaugă fructele de mare şi lasă din nou vasul la foc mic timp de 10 minute. Se serveşte caldă.

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Monica sau lacrima de la micul dejun

Ce gîndesc bărbaţii şi ce gîndesc femeile? "Cînd spui, în România, că eşti animatoare, lumea se gîndeşte că dansezi la bară sau că faci striptease. Eu, aici, am o muncă foarte serioasă, fără de care un hotel de 4 stele nu-şi merită clasa, la fel cum e cu all-inclusive-ul sau cu room-service-ul…"
Fata blondă, îmbrăcată în costum de fitness şi gata să renunţe la micul dejun pentru a sta puţin de vorbă cu noi, e româncă şi lucrează la un mare hotel din Benidorm. O cheamă Monica şi a plecat acum doi ani de la Galaţi, sătulă de registrele de contabilitate de la firma de piese auto şi de serile în care cînta într-un restaurant ca să-şi întreţină familia. A riscat, dar, pînă la urmă, a reuşit: "Toată lumea vine aici, la Benidorm, ca să se distreze. A petrece un concediu plăcut înseamnă să ai activităţi bune în hotel… Ce facem noi? Îi invităm pe turişti la dans, îi antrenăm în diferite jocuri în fiecare dimineaţă, seara avem spectacole".
"Români, fruntea sus!"
E greu? "Uneori, da, pentru că… ştiţi cum sînt priviţi românii… nu prea bine. La Galaţi a rămas doar mama mea, pentru că l-am adus şi pe fratele meu aici. Şi copilul e cu mine. Are 11 ani şi nu prea sînt mulţumită de felul în care îl privesc uneori colegii, profesorii…" Revine, ca un laitmotiv, aceeaşi frază, rostită cu amărăciune: "Ştiţi cum sînt priviţi românii".
Planuri? "Eeee!… Sper să avansez! Pot ajunge codirector sau chiar director, dar trebuie multă muncă pentru asta… Însă la hotelul unde lucrez acum sînt apreciată." De altfel, prezenţa chipului ei pe panoul cu "oamenii care contează" din staff-ul hotelului vorbeşte de la sine.
Concediu? "E greu să merg în România. E scump. Prefer să mi-l fac în Spania… Benidormul e un oraş foarte plăcut. Nu ninge niciodată." Cum o percep colegii, turiştii? "Toţi mă iubesc aici. De aceea spun: «Români, fruntea sus! Aveţi şi voi o şansă!»."
Nu se simte singură, desţărată, căci, spune ea: "Sînt mulţi români chiar şi aici, la Benidorm. Încep să vină şi turişti din ţara mea. Seara, cînd începe dansul, staţiunea e cea mai frumoasă din lume! Odată au venit nişte români la restaurantul hotelului, le-am cîntat pe româneşte şi au început să plîngă… Le-am cîntat o melodie a Mihaelei Runceanu. Pe urmă am pîns şi eu cu ei".

De la fereastra hotelului "Las Dalmatas", locul de muncă al Monicăi, staţiunea ţi se dezvăluie ca un adevărat "Rai al zgîrie-norilor". Playa de Levante te îmbie să te întinzi pe nisipul fin şi să te laşi mîngîiat de briză

Olla de musico
Într-o ţară latină şi fierbinte, cum este Spania, în care viaţa curge în rtim de dans, e normal
ca şi gastronomia să aibă o latură… muzicală. Măcar în ceea ce priveşte denumirea bucatelor. Exemplul cel mai elocvent îl constituie preparatul "olla de musico" (tocana muzicienilor), preparată aici din: dovleac, carne de porc, cîrnaţi cu ceapă, "chorizo" (clasicul cîrnat de porc spaniol), napi, cartofi, cardon (un fel de scai sau cactus comestibil), năut, orez şi, bineînţeles, nelipsitul şofran valencian.

Ensalada Mediterránea
Salată mediteraneană
Ingrediente: doi castraveţi proaspeţi, două roşii, 10 măsline verzi (în saramură), 10 măsline negre (în saramură), trei fire de sparanghel murat, o salată verde (mică), o ceapă (mare), o conservă de ton în apă, ulei de măsline, zeama de la o jumătate de lămîie, sare, piper.
Preparare: Se curăţă şi se spală legumele proaspete şi salata verde. Castraveţii şi roşiile se taie felii, ceapa se taie julienne, se taie, de asemenea, salata. Sparanghelul, măslinele verzi şi cele negre, şi tonul se scurg de zeamă. Se aşază într-un bol, după fantezie, toate ingredientele. Se pot amesteca sau pot fi puse fiecare în evidenţă. Se adaugă piper şi sare (dacă se doreşte), se toarnă ulei de măsline (după plac) şi se stropeşte cu zeamă de lămîie.

Butiffara en hojaldre
Cîrnăciori în foitaj
Ingrediente: pentru aluatul de foitaj: 500 g făină, 40 g untură de porc, 8 g sare, 300 ml apă minerală, 450 g unt; pentru umplutură: 8 bucăţi de "butiffara" (specialitate spaniolă de cîrnaţi de porc).
Preparare: Acest aluat de foitaj este o moştenire a gastronomiei arabe (spaniolii au adăugat reţetei untura de porc în locul celei de gîscă sau a unei cantităţi egale de unt). Se amestecă mai întîi făina şi sarea cu untura, adăugîndu-se treptat apa minerală. Cînd compoziţia devine omogenă, se lasă aluatul să se odihnească, la rece, timp de 15 minute, după care se scoate şi se întinde din el o foaie, pe care se pune un sfert din cantitatea de unt (înmuiat; pentru a se înmuia, untul se pune într-un şervet curat şi se frămîntă în mînă). Se împătureşte aluatul, apoi se frămîntă pînă se încorporează tot untul. Se lasă iar să se odihnească, la rece, şi din nou se întinde o foaie care se unge cu o pătrime din cantitatea de unt moale, continuîndu-se procedeul ca mai înainte. Se repetă operaţiunile pînă cînd se încorporează tot untul. Se lasă apoi la rece cel puţin o jumătate de oră, înainte de a se întinde foile de aluat, care se taie în dreptunghiuri, pe care se aşază bucăţile de cîrnaţi şi se rulează. Se unge cu unt o tavă mare, se aşază rulourile de foitaj cu cîrnaţi, se ung cu puţină apă minerală şi se dă tava la cuptor, la foc potrivit, pînă cînd se rumeneşte foitajul.

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Provocări gastronomice pentru Hemingway

Pasiunea pe care o pun spaniolii în tot ceea ce fac e cunoscută în întreaga lume. Cu firea lor primitoare şi volubilă te fac să te simţi ca acasă atunci cînd le păşeşti pragul, în minunata Spanie. Fie că se datorează climei calde sau sîngelui fierbinte care le curge prin vene, hispanicii ştiu cum să te întîmpine, pentru ca nu cumva să le uiţi meleagurile, obiceiurile şi zîmbetul larg.
Bucate de neuitat pe plaja Malvarosa
Unul dintre primele lucruri pe care le faci cînd ajungi într-o ţară străină este să guşti din bucatele specifice locului respectiv, căci doar vii de la drum, eşti înfometat şi însetat. Treaba cu însetarea se rezolvă uşor. Din nenumăratele băuturi, gazdele îţi recomandă să savurezi o "sangria" rece – "sangre" în spaniolă înseamnă "sînge" –, preparat pe care îl poţi asemui cu britanicul punch. Conţinutul acestei băuturi este complex, are un gust răcoritor, dar şi înşelător. Căci tăria lui te face să simţi pe propria-ţi piele cum e să ai "sangre caliente".
Cît despre partea cu bucatele, cei din regiunea valenciană se vor mîndri cu a lor "paella" – o mîncare savuroasă, pe bază de orez cu pui, carne de iepure sau fructe de mare. Se spune că scriitorul Ernest Hemingway ar fi mîncat pentru prima dată paella în acest loc şi s-ar fi îndrăgostit pe dată de această delicatesă, care merge minunat cu o bere rece sau cu un vin bun.
Situată pe coasta de est a Mediteranei, Valencia îţi oferă privilegiul de a fi împlinit pe de-a-ntregul, atunci cînd iei micul dejun, prînzul sau cina, în sensul că poţi savura bucate excelente, în "compania" unui apus sau a unui răsărit "de 5 stele", de pe întinsa plajă Malvarosa.
Nici mîncarea şi nici apusul un le vei uita niciodată. Exact aşa cum îşi doresc valencienii…

Gazapacho marinero
Supa marinarului
Ingrediente: un kg de peşte mic, 4 bucăţi de peşte sabie, două roşii descojite, 3-4 căţei de usturoi, 100 g ceapă, 8 midii, 8 scoici, 4 crevete, 4 crevete roşii, ardei roşu uscat, o linguriţă de cimbru sălbatic (mărunţit), 100 g făină, 25 g drojdie de bere, sare, ulei de măsline.
Preparare: Turnaţi făina într-un bol, adăugaţi un vîrf de sare şi jumătate din drojdia de bere şi apă. Amestecaţi şi frămîntaţi bine pentru a forma aluatul. Acoperiţi totul cu o pînză unsă cu ulei şi, după o oră, dizolvaţi restul de drojdie în apă şi încorporaţi bine în aluat. Lăsaţi acest aluat să stea opt ore la dospit. După ce aluatul a crescut, rupeţi bucăţi din el şi formaţi mingiuţe cît o nucă, pe care le turtiţi cu podul palmei. Coaceţi aceste turte în cuptor timp de 10 minute, la 160 de grade. Preparaţi o supă de peşte (folosind peşte mic, pe care îl fierbeţi şi apoi strecuraţi zeama). Prăjiţi ardeiul roşu uscat într-o tigaie, apoi zdrobiţi-i împreună cu usturoiul într-un mojar. Adăugaţi roşiile curăţate de pieliţă şi seminţe şi apoi tocate foarte mărunt. Puneţi ceapa tocată într-o tigaie, împreună cu uleiul unde aţi prăjit ardeiul. Cînd se înmoaie, adăugaţi peştele-sabie, moluştele şi crevetele. După cîteva minute, cînd midiile şi scoicile s-au desfăcut, adăugaţi usturoiul zdrobit, ardeiul şi sosul de tomate şi ceapă.
Turnaţi fiertura (supa) de peşte, cimbrul sălbatic şi săraţi după gust. Luaţi de pe foc pentru 5 minute şi adăugaţi turta, ruptă în bucăţi. Acest fel de mîncare ar trebui să aibă consistenţa unui sos nici prea gros, nici prea subţire.

Oletta
Tocăniţă de porc
Ingrediente: 250 g coaste de porc, o jumătate de ureche de porc, un picior de porc, 150 g fasole albă, 150 g fasole pestriţă, 150 g făină, doi cîrnaţi cu sînge (asemănători cu sîngeretele), doi morcovi, doi napi, 4 bucăţi de cardon (varietate de scai comestibil), un cartof dulce, două frunze de sfeclă roşie, sare, ulei de măsline.
Preparare: Lăsaţi fasolea să se umfle în apă peste noapte. Spălaţi şi tăiaţi legumele. Puneţi toate ingredientele într-un vas cu apă şi condimentaţi după gust. Fierbeţi conţinutul la foc mic timp de două ore şi jumătate. Cu aproximativ 3 minute înainte de a stinge focul, descojiţi pieliţa cîrnaţilor, tăiaţi-i bucăţele şi presăraţi-i deasupra tocăniţei.

Fideuà
Paella de paste
Ingrediente: 500 g peşte mic proaspăt, 500 g ton mărunţit, o roşie, doi ardei roşii uscaţi, 6 căţei de usturoi, 250 g pui de calamar, trei fîşii de ardei dulce roşu, 375 g fideuà (paste scurte, groase şi goale pe dinăuntru), şofran, ulei de măsline, sare.
Preparare: Fierbeţi la foc uşor peştele mic în apă cu puţin ulei şi doi căţei de usturoi, după care strecuraţi fiertura de peşte. Aruncaţi resturile din peştele mic rămas după strecurat. Prăjiţi uşor apoi ardeiul roşu uscat, roşia şi fîşiile de ardei roşu dulce. Zdrobiţi atît fîşiile de ardei dulce, cît şi usturoiul într-un mojar şi condimentaţi după gust. Puneţi ulei într-o tigaie de făcut paella. Amestecaţi pastele cu acest ulei în tigaie, la foc mic, pentru cîteva minute. Adăugaţi ardeiul roşu uscat, şofranul, puiul de calamar şi amestecaţi în tigaie de cîteva ori. Adăugaţi fiertura de peşte şi lăsaţi la fiert pentru 15-18 minute. Exact înainte de a fi gata adăugaţi fîşiile de ardei roşu. La sfîrşit, pentru a fi gata, trebuie doar întorşi tăiţeii..


Articol de Gabriela Boeriu

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Călătorie culinară în oraşul portocalilor

O excursie la Valencia reprezintă o experienţă culturală unică. Cu siguranţă aţi mai auzit clişee de genul acesta, despre locuri, ţări, nume, prenume, evenimente. Adevărul este că fiecare loc, eveniment, om este unic în felul său.
Locuitorii oraşului vorbesc cu mîndrie despre Valencia, cuvînt care provine din latinescul "valens" şi înseamnă "puternic", "sănătos", "viguros". Nu este greu să justifici aceste virtuţi, "clădite" destoinic, pe parcursul secolelor, şi marcate de influenţe romane, vizigote, bizantine şi maure. După o perioadă îndelungată de dominaţie maură, legendarul "El Cid" (al cărui monument se află în Plaza de España) a redat Valencia creştinilor. Sîmburele puternic al islamului a cedat însă abia două sute de ani mai încolo, cînd au fost învinşi definitiv, o dată cu Reconquista regelui Jaime I.
Festin la "Tapelia"
Obosiţi după drum, la hotel încercăm să aflăm de la recepţioner unde este cel mai bun loc pentru a mînca o paella bună, preparat tradiţional valencian. Aflăm de "Tapelia", restaurant situat în centrul oraşului, pe care ni-l recomandă ca fiind excelent pentru a savura această delicatesă.
O dată cu gustoasa paella de mariscos (cu creveţi şi scoici), bucătarul ne-a delectat şi cu o scurtă poveste a bucatelor. Conform tradiţiei, paella era pregătită de bărbaţii care munceau în aer liber. O paella ideală este accea în care boabele de orez nu sînt moi şi nici nu se lipesc între ele, avînd o culoare aurie, datorată şofranului. De asemenea, foarte important este să nu lase ulei pe farfurie! Ce am putut noi observa la paella? Servită într-o tavă imensă, ţi-ar fi de ajuns să mănînci trei zile din ea. După o asemenea porţie, credeam că nu vom fi în stare să cerem încă o dată acelaşi fel de mîncare. Cu toate acestea, la sfîrşitul prînzului, vrăjiţi de volubilitatea bucătarului, am fost convinşi să revenim la cină şi să încercăm o… paella. De data aceasta cu pui şi iepure. A fost nevoie de voinţă! Pentru că porţia primită seara a fost soră bună cu cea de la prînz. Uriaşă!
Păcat că, în virtutea entuziasmului ce ne-a cuprins, am uitat că trebuie să ne mai şi ridicăm de pe scaun… ca să străbatem oraşul. Abia tîrziu în noapte, destoici precum maurii, ne-am început plimbarea, cu chiu, cu vai, şi cu… un aparat foto, prin Bario del Carmen şi pe străduţele lui fermecătoare.
Catedrala de pe frigider
O amintire din Valencia: pe frigiderul meu stă acum cuminte Catedrala din Plaza de la Reigna. Uşa se trînteşte, magnetul de pe frigider cade. Îl ridic şi răsuflu uşurată că nu s-a ciobit. Atît am putut să iau cu mine: o variantă mică a impozantei construcţii cu influnţe gotice şi romanice. Construită în secolul al XIII-lea, catedrala adăposteşte cupa de piatră cu mîner de aur care, după părerea experţilor, ar data de pe vremea lui Hristos. Am nimerit în mijlocul Sărbătorii Maicii Domnului, numită de spanioli "Virgen de los Desamparados" sau "La Geperudeta", fiindcă este reprezentată înclinîndu-se uşor atunci cînd se roagă. Poate şi de aceea amintirea pe care o păstrez e şi mai puternică, valencienii considerînd această sărbătoare creştină ca fiind cea mai frumoasă din cetate.
Pe lîngă Turnul Sfintei Catalina, construit în stil baroc, Lonja de los Mercaderes, declarată patrimoniu UNESCO în 1996 şi construită, în mare parte, între anii 1482 şi 1492, în Valencia mai poţi vedea Palacio de la Generalitat (palatul administrativ), Bursa mătăsii – monument de gotic tîrziu – sau Mercado Central, una dintre cele mai mari pieţe alimentare din Europa. Găseşti aici de la binecunoscutul "jamon" – un fel de şuncă, al cărei preţ creşte în funcţie de calitate –, pînă la condimente, dulciuri sau legume şi brînzeturi, vase de lut şi obiecte decorative.
Oraşul viitorului
Incursiunea în Oraşul Artelor şi Ştiinţei a fost unul dintre locurile care ne-a convins că trebuie să repetăm excursia. Un întreg ansamblu de edificii moderne – purtînd semnătura arhitectului Santiago Calatrava – a fost construit în albia Turiei, un vechi rîu secat. Designul surprinde şi provoacă: Cinemax-ul are formă de ochi uman; în muzeul ştiinţei şi al artelor vizitatorii sînt îndemnaţi să interacţioneze cu exponatele; în palatul artelor poţi viziona spectacole de operă şi teatru. Oceanograful, cel mai mare din Europa, cuprinde un restaurant "submarin" în formă de lotus şi un acvariu imens, unde vieţuiesc 45.000 de exemplare din 500 de specii şi pe sub care treci prin "culoare-tuburi" transparente, privindu-i cum înoată parcă aproape gata să îţi pătrundă… în retină. Vizităm plajele pitoreşti: Malvarosa, Cabanal, Pinedo, El Saler. Cel mai mare port din Spania şi una dintre cele mai interesante cetăţi ale lumii, Valencia este un oraş complex, în care noul şi vechiul au găsit, se pare, drumul spre armonie.
Perspectiva panoramică pe care ţi-o oferă avionul, pe coasta portocalilor (Costa del Azahar), te face să intuieşti minunăţiile ascunse ale unui teritoriu de descoperit: Valencia!

Horchata

Horchata (orxata – în dialectul valencian) este o băutură dulce care trebuie servită obligatoriu foarte rece şi care se prepară din alune de pămînt (ce cresc în mare parte în Horta de Valencia), apă şi zăhăr. Merită să mergi în Alboria pentru a gusta cea mai bună horchata din Valencia alături de tradiţionalii "fartons" (un fel de batoane dulci) din făină, apă sau lapte, zahăr, ulei, drojdie de bere şi ouă. Pe lîngă felurile tradiţionale şi orezul omniprezent, Valencia e un oraş cosmopolit, în care poţi găsi aproape orice alt specific de mîncare în peste 330 de cafenele şi 1.500 de restaurante. Pitoreşti sînt şi bomboneriile, de unde poţi cumpăra tradiţionalele "los caramelas". Între orele 13:30 şi 16:00 vei găsi magazinele închise şi un oraş aproape pustiu. Motivul este foarte simplu: valencienii iau prînzul, liniştiţi, veseli şi pregătiţi să reînceapă cu forţe proaspete munca.

Articol de Gabriela Boeriu

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Feria de Julio, la Valencia

Fără a fi neapărat o "fiesta" tradiţională, "Feria de Julio" (tîrgul din iulie) aduce Valencia în zodia sărbătorii. Timp de o lună, înainte de a se refugia în casele de vacanţă "de dincolo de dealuri", valencienii intră în vîrtejul concertelor, al spectacolelor de teatru şi de cinema – care se derulează în viteză şi îi provoacă pe localnici să participe la un adevărat maraton cultural. În vreme ce restaurantele te îmbie să guşti specialităţile locului. Există însă în avalanşa asta de activităţi comune oricărui festival dintr-un oraş european contemporan şi cîteva manifestări cu rădăcini mult mai vechi.
Aromele trecutului
Eliberarea după secole de dominaţie arabă este marcată printr-un eveniment care se numeşte "Desembarco Nocturno de los Moros" ("Noaptea debarcării maurilor"). Este o scenă de luptă, care povesteşte cum a fost cîştigată Valencia de la mauri. Peste o sută de "combatanţi", îmbrăcaţi fie ca mauri, fie ca luptători creştini, înarmaţi cu săbii curbe sarazine sau cu săbii drepte spaniole, purtînd căşti şi coifuri strălucitoare şi ducînd cu ei steaguri şi însemne de epocă, recheamă timpul istoric. Dialogurile se poartă într-un limbaj arhaic, iar evenimentele se precipită, ca în acea noapte "de foc" de acum aproape 800 de ani. A doua zi are loc parada "maurilor" şi a "creştinilor" într-un amestec de teatru gestual arhaic şi divertisment contemporan.
Pînă la ultima floare
"Batalla de las Flores" ("Bătaia de flori") este cea mai parfumată, mai suavă dintre serbările verii, e momentul care încheie "Feria de Julio". În razele (ceva mai) blînde ale soarelui de dimineaţă au loc lungile, superbele parade de care alegorice, trase de cai.
Cele mai multe dintre acestea au un surprinzător aspect de corăbii, fiind însă "construite" din… flori. Înveşmîntate în costume tradiţionale şi purtînd în păr podoabe realizate din flori, femeile Valenciei îşi etalează frumuseţea care stîrneşte pasiuni.
Publicul şi "echipajele" ineditei flote încep apoi bătălia. Dar nu se întîmplă prea curînd ca vajnicii combatanţi să rămînă fără… muniţie, căci "cîmpul de luptă" este mereu "aprovizionat" cu găleţi pline cu flori. Însuşi primarul – ca orice conducător de oşti – intră în această bătălie, care nu se încheie decît o dată cu ultima floare…
Corrida
O altfel de bătălie, mai puţin suavă, o încrîncenată întîlnire între forţa omului şi cea a taurilor este "corrida". O luptă ritualică de tradiţie în Spania, corrida nu mai are astăzi loc cu frecvenţa de odinioară, mai ales din cauza grupurilor de presiune care au declarat că această practică este o barbarie. (La începutul acestei veri, la Geneva, a avut loc o nouă întîlnire a organizaţiilor care luptă împotriva ei.) Totuşi, spaniolii îţi vor spune că, indiferent de opiniile cu privire la moralitatea acestui eveniment, vizionarea unei corride îţi va lăsa o impresie profund culturală. "Da, taurul este întotdeauna ucis!", spune valencianul. "Însă în corridă este vorba despre onoare. Taurul care luptă este onorat, la fel ca şi proprietarul lui."
Cu sau fără acest spectacol "sangriento", arena din La Plaça de Bous (Piaţa Taurilor) ar trebui să fie o destinaţie obligatorie într-un traseu turistic, fiind amenajată într-un vechi "colosseum" roman, care îşi păstrează pînă azi maestuoasa frumuseţe.

"Odată ce paella a fost considerată «menjar de senyorets» (o mîncare pentru aristocraţi) putem admite că în jurul ei s-au ivit o mulţime de ritualuri şi de legende"
Juan B. Vinals Cebria – gastronom

Paella de Marisco
Paella cu fructe de mare
Ingrediente: 100 g de orez, 10-15 g de ulei de măsline, 200 g fructe de mare, usturoi, mazăre, fasole.
Preparare: Se curăţă şi se spală fructele de mare. Orezul de curăţă, se spală împreună cu legumele. Separat, într-o tigaie se toarnă uleiul şi, cînd este încins, se adaugă fructele de mare curăţate şi spălate, apoi orezul şi legumele, se lasă puţin să se călească, apoi se adaugă 200 de grame de apă. Se lasă să clocotească timp de 10 minute, după care se dă vasul la cuptor pentru 20-25 de minute. După expirarea timpului se scoate vasul din cuptor şi se serveşte caldă cu lămîie. Specialiştii spun că dacă dorim ca acest fel de mîncare să fie "ca la el acasă", este indicat să folosim la prepararea lui tăvi spaniole speciale pentru paella.

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Reţeta de suflet

Proba pîinilor şi a peştilor. Beatriz Giménez Garcia, o focoasă spanioloaică pe care am cunoscut-o în călătoria la Valencia şi Benidorm, mi-a vorbit într-o seară de aprilie despre felul în care o femeie destoinică poate hrăni o "armada" de guri flămînde. Şi asta cu ajutorul unei singure pîini. Însă una mai puţin obişnuită: cu sardine. Pentru a pregăti "torta de sardinas" ea frămîntă mai întîi un aluat obişnuit de pîine, din făină, apă, sare şi drojdie. Îl lasă la dospit, după care amestecă aluatul (să spunem că este un kilogram) cu o ceşcuţă de ulei de măsline. Întinde apoi, folosind numai mîinile, o foaie mare cam cît tava pentru cuptor. Ia opt sardine sărate şi
le aşază peste aluat, apăsîndu-le cu mîna, pentru a intra mai adînc. Pune tava la cuptor vreme de-un ceas, după care o scoate, lasă turta să se răcească puţin şi-apoi o rupe cu amîndouă mîinile, astfel încît fiecare porţie să conţină şi cîte un peşte. Îmi întinde şi mie o bucată: "Mai demult, astfel de turte cu sardine se pregăteau pentru ţăranii care ieşeau la cîmp. O luau cu ei, împreună cu un vas mare cu apă. Luau cîteva înghiţituri de pîine, apoi o cană cu apă, îşi ştergeau fruntea şi se întorceau la muncă. Reţeta aceasta a fost creată din nevoia de economie. De timp – căci nu mai pregăteai şi pîinea şi mîncarea – şi de spaţiu, căci în desaga cu care plecau la lucru nu aveau loc să pună o oală cu tocană". Acelaşi principiu e folosit şi la pregătirea altor bucate tradiţionale. De exemplu, pentru "pan del soldao" (pîinea soldatului), din aluat (făină, apă, sare, drojdie) se întind două foi. Pe una din ele se aşază zece bucăţi de "chorizos" (cîrnăciori de porc afumaţi şi condimentaţi), iar cealaltă foaie se aşază deasupra. Se lasă puţin la dospit, apoi se coace mai bine de o oră. Tradiţia spune că, pe vremuri, fiecare ostaş spaniol avea în raniţă o astfel de pîine, fie că pleca la război, fie că pornea într-o călătorie.

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008

Învingătorii

Ne reîntoarcem (pentru încă o ediţie din Jurnalul de bucătărie), în Spania, acolo unde ne aşteaptă doi oameni speciali. Doi emigranţi care au reuşit în ceea ce şi-au propus. Georges este belgian. Monica este româncă. Amîndoi lucrează – pe poziţii diferite, este drept – în turism. Nu e deloc uşor să ajungi "în top", în acest domeniu, tocmai la Benidorm, în cea mai mare staţiune turistică a Europei. Ei au demonstrat însă că se poate. Şi tot un om care a reuşit pe tărîmul Spaniei este Andra Rotaru. O poetă foarte tînără, căreia în acest an i s-a tradus
volumul de debut la prestigioasa Bassarai Ediciones din Madrid. Între aceste repere, am făcut un popas culinar şi în Valencia, prilej să vă invităm la o paella. ¡Buen provecho!


In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 2 iulie 2008