joi, 22 decembrie 2011

Veneția - o cafea la "Florian"...

Fondată în 1720 de Floriano Francisconi, cafeneaua, numită iniţial "Veneţia Triumfătoare", a intrat, la fel de triumfător, în viaţa mondenă a oraşului lagunar italian. "Florian", cum a fost redenumită mai târziu, n-a rămas însă, aşa cum dorea fondatorul său, o simplă cafenea, ci a devenit un loc al întâlnirilor de tot felul. "Florian" – scria la jumătatea secolului al XIX-lea unul dintre personajele ilustre care i-au trecut pragul, Honore de Balzac – "nu este doar o cafenea, ci şi bursă, foaier teatral, sală de lectură, club de discuţii..." Citește mai mult pe Vacantierul.ro.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Vacanţierul

Vacanţierul... e locul unde poţi să descoperi idei minunate pentru concediile tale, locuri la care să visezi anul întreg şi spre care să te îndrepţi imediat ce ai intrat în vacanţă. Îţi spunem poveşti frumoase, în care să crezi şi care să te inspire, îţi sugerăm destinaţii, îţi dăm sfaturile potrivite şi te îndrumăm la nevoie, ca să poţi imagina cea mai frumoasă vacanţă pentru tine şi ai tăi. Nu e un site de agenţie, ci pagina unui grup de entuziaşti care-şi mărturisesc bucuriile vacanţelor şi-ţi pun la îndemână experienţa lor de vilegiaturişti. De vacanţieri, care-va-să-zică.